Alexandru Andries Nu Sint Eu La Volan Lyrics

Să fie oare ceasul care mă trezeşte zi de zi ?
Să fie biroul plin de dosare şi mii şi mii de hîrtii ?
Să fie cele două telefoane care sună neîncetat ?
Sau cele două secretare cucoane care de fapt vor în pat ?

Doamne, te rog,
Opreşte maşina,
Să aflu şi eu a cui
A cui este vina !

Să fie preţul de la benzină care creşte neîncetat ?
Să fie acul rece din splină şi lung pînă-n ficat ?
Să fie iubita de-acum zece ani care brusc m-a părăsit ?
Sau cifra exactă, socotită în bani, între ce-i şi ce nu-i cinstit ?

Doamne, te rog,
Opreşte maşina,
Să aflu şi eu a cui
A cui este vina !

Să fie anul şi ziua şi luna şi locul din buletin ?
Vecinul care dă radioul tare întruna şi ţipă şi bea mult vin ?
Să fie Televiziunea Română de care m-am săturat ?
Sau compartimentul de clasa întîi niciodata curat ?

Doamne, te rog,
Opreşte maşina,
Să aflu şi eu a cui
A cui este vina !

Să fie noul nostru prim-ministru-vicepreşedinte-primar ?
Sau ex-ministru-vicepreşedinte-PD-fost-marinar ?
Să fie bătaia pentru ciolan cu partidele strînse-n cirezi ?
Sau tu care taci, sau tu care pleci, sau tu care vezi ?

Doamne, te rog,
Opreşte maşina,
Să aflu şi eu a cui
A cui este vina !

Nu-i vina mea,
Nu-i vina mea,
Nu-i vina mea...

See also:

82
82.65
ฟ้าจรดทราย The Musical 1 พรหมลิขิต Lyrics
แก้วกัลยา Lyrics